Ma numesc Mihaela B., imi place sa citesc, imi place sa traduc. Am citit zeci de carti in limba engleza si am tradus patru dintre ele: “A Long Day”, de Iko Maran, “Two Pence to Cross the Mersey” de Helen Forrester, “Diary of an Ordinary Woman” de Margaret Forster si “The Children`s War” de Monique Charlesworth.
Neavand contract cu o editura, nefiind platite drepturi de autor, aceste carti nu au fost publicate. M-au ajutat in schimb sa dobandesc experienta, iar cartile doamnei profesoare Lidia Vianu, ale domnilor profesori Leon Levitchi si Andrei Bantas m-au ajutat sa inteleg mai bine limba engleza, sa adaptez traducerile, sa le fac sa sune romaneste.

Am atestat de traducator engleza – romana domeniul literatura eliberat de Ministerul Culturii.

Am atasat aici un fragment tradus din cartea Diary of an Ordinary Woman si un altul din cartea The Children`s War

Diary of an Ordinary Woman
by Margaret Foster

26 November 1914

Father said that if I want to keep a diary I must begin it on New Year`s Day. He said no one starts a diary in November. But New Year`s day is five weeks away and I do not want to wait. I don`t see why I should either. Why should diaries have to start on 1st January. It is tidy, I admit, and I am a tidy person, but that is all.
Father said he doubts very much whether I have it in me to be a diarist. He said I have no sticking power and will soon get bored. He said Matilda is more likely to keep a diary properly. He can see her writing in it every day. She has the discipline. He said he thought even George could manage a diary, though if he did it would be awfully badly written. But Father thinks I am a flibberty gibbet (I don`t know how to spell that but I don`t care about spelling, it is my diary). Mother told him not to be so unkind but he was laughing and said he was not being at all unkind, he was merely amused and wanted to know what had put the idea of keeping a diary into my funny little head. Mother said there was nothing in the least odd or unusual about it, it is a stage girls go through. She said Matilda had probably already kept one but had been secretive about it. Diaries, she said, are for telling secrets to. She smiled herself then, and Father asked why was she looking so mysterious and had she ever kept a secret diary and she nodded and blushed and Father said, What secrets did you have to confess, my love, but she would not tell him. They were very merry about it and forgot about me.
I can`t think of any secrets. My diary, this diary, is not going to be for telling secrets to. Why should tell myself secrets when I know them already, it is silly. I don`t know yet what I want to keep a diary for. In fact, I don`t see why I have to have a reason. I want to, and I can do what I like.

Jurnalul unei femei obişnuite
de Margaret Foster

26 noiembrie 1914

Tata a zis că dacă vreau să ţin un jurnal trebuie să îl încep în ziua de Anul Nou. A zis că nimeni nu începe un jurnal în noiembrie. Dar până la Anul Nou mai sunt cinci săptămâni, iar eu nu vreau să aştept. Şi nici nu înţeleg de ce ar trebui să aştept. De ce ar trebui să înceapă un jurnal pe 1 ianuarie? Recunosc, e ceva ordonat, iar eu sunt o persoană ordonată, dar asta-i tot.
Tata a zis că se îndoieşte foarte mult că eu am calităţile necesare unei persoane care ţine un jurnal. A zis că îmi lipseşte puterea de a continua ceea ce încep şi că în curând o să mă plictisesc. A zis că Matilda e mult mai potrivită să ţină aşa cum se cuvine un jurnal. Pe ea o vede scriind în jurnal în fiecare zi. Este disciplinată. Părerea tatei este că până şi George s-ar putea descurca cu un jurnal deşi, dacă ar face asta, ar fi un jurnal scris îngrozitor de prost. Dar despre mine tata crede că sunt o moară stricată (nu ştiu ce înseamnă asta, dar nu-mi pasă, e jurnalul meu). Mama i-a spus să nu fie aşa de aspru, însă tata râdea şi a zis că nu e deloc aspru, e pur şi simplu amuzat şi vrea să ştie ce anume a făcut să răsară în căpşorul meu nostim ideea de a ţine un jurnal. Nu e nimic ciudat sau neobişnuit, a spus mama, e o etapă prin care trec fetele. Probabil că Matilda ţinuse deja unul, dar în secret. De aceea există jurnalele, ca să le destăinui secretele tale. Apoi mama a zâmbit tainic, iar tata a întrebat-o de ce are un aer atât de misterios, şi dacă a ţinut vreodată un jurnal, ea a roşit şi a dat afirmativ din cap, iar tata a întrebat „Şi ce secrete a trebuit să destăinui, dragostea mea?”, dar ea nu a vrut să îi spună. Au fost foarte veseli pe tema asta şi au uitat de mine.
Nu-mi vin în minte nici un fel de secrete. Jurnalul meu, acest jurnalul, nu va exista ca să scriu secrete în el. De ce să-mi spun eu mie însămi secrete când le ştiu deja, asta-i o prostie. Încă nu ştiu de ce vreau să ţin un jurnal. De fapt, nu înţeleg de ce ar trebui să am un motiv. Vreau, şi pot să fac ce îmi place.

 

 

The Children`s War

By Monique Charlesworth

 

“Life goes on”, he said. “It`s important to enjoy each day. Things change. That is what life is.”

Mutely, Ilse shook her head.

“When my first wife died, I thought I could never smile again. But look at me. Look at me and Toni. How happy we are.”

Ilse thought of Toni`s beautiful little face, set in an angry pout.

“What happened to your first wife?” She tried to control her wobbly voice. But the secret was a sad one, even worse than she had imagined, for young Liesel had died tragically in childbirth.

Then she did not want to drive anymore.

Willy turned the car round in a cloud of pale dust. “I must get back – I`m concerned about Toni”, he said. “She`s worried about her people.”

“What people?”

“Her family. In Warsaw.

“But what are they doing in Poland?”

“They are Poles, my darling. Like her. Her family couldn`t get out, you see. Same problem as you. And now, who knows?”

Ilse was very stupid. She had not realised that Toni was Polish, let alone Jewish.

 

 

 

 

Razboiul Copiilor

de  Monique Charlesworth

 

–  Viata merge inainte, zise el. E important să te bucuri de fiecare zi. Lucrurile se schimbă. Asta înseamnă să trăieşti.

Ilse clătină din cap fără să scoată o vorbă.

–  După ce prima mea soţie a murit, am crezut că nu voi mai putea zâmbi vreodată. Dar uită-te la mine. Uită-te la mine şi la Toni, uite cât suntem de fericiţi.

Ilse văzu cu ochii minţii feţişoara frumoasă a lui Toni şi felul în care se bosumfla Toni atunci când era supărată.

–  Ce s-a întâmplat cu prima ta soţie? întrebă, încercând să îşi controleze tremurul din voce. Dar secretul era unul trist, chiar mai rău decât îşi închipuise, fiindcă tânăra Liesl murise la naştere.

După asta, Ilse nu a vrut să mai conducă.

Willy întoarse maşina într-un nor de praf albicios.

–  Trebuie să mă întorc…îmi fac griji pentru Toni, spuse. Se teme pentru ai ei.

–  Ai ei?

–  Familia ei din Varşovia.

–  Dar ce face familia ei în Polonia?

–  Sunt polonezi, scumpa mea. Ca şi ea. Vezi tu, ei nu au putut să iasă din ţară. Aceeaşi problemă ca a ta. Şi-acum, cine ştie ce va fi?

Ilse era foarte proastă. Nu îşi dăduse seama că Toni era poloneză, ca să nu mai vorbim că nici prin cap nu-i trecuse că era şi evreică.